duminică, 23 mai 2010

24.05.2010 PROGNOZA METEO PENTRU LUNI 24 MAI 2010

În ţară, vremea se va încălzi, mai ales în regiunile sudice şi sud-estice. Cerul se va înnora treptat în vestul, nordul şi centrul ţării, unde local va ploua, mai ales în aversă. În restul zonelor înnorările vor fi temporare, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta în orele după-amiezei prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii restrânse, în special în Oltenia şi Muntenia. Cu totul izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 26 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere uşoară mai ales în nordul şi estul ţării.

În Bucureşti, vremea se va încălzi. Cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza şi seara vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 10...12 grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere uşoară.

La munte, cerul se va înnora treptat îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali şi a celor Meridionali şi local, cu precădere după-amiaza, vor cădea averse, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cu totul izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Temperatura aerului va fi în creştere uşoară.

La mare, vreme în general frumoasa şi în încălzire. Cerul variabil, predominant senin. Condiţii pentru averse slabe, izolate de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22 ... 25 de grade, iar cea minimă de 13...16 grade. Temperatura apei va fi de 13...16 grade.

Niciun comentariu: