
În ţară , vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi doar izolat vor fi condiţii să fulguiască, ziua în sud şi est, iar noaptea în vest şi centru. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă. Vântul va sufla moderat în Dobrogea şi în general slab în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între -11 şi -3 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante.
În Bucureşti, cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ceaţă, dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi în jur de 4 grade, iar cea minimă de -6, -4 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante.
La munte, cerul va fi temporar noros şi izolat vor fi condiţii să ningă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu