luni, 12 ianuarie 2009

13.01.2009 PROGNOZA METEO PENTRU MARŢI 13 IANUARIE 2009


În ţară vremea va continua să se încălzească uşor, îndeosebi în zonele de deal şi de munte. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în partea a doua a intervalului în vestul şi sudul ţării. În timpul nopţii vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi, pe arii restrânse în Banat, Oltenia şi posibil în Crişana şi sud-vestul Munteniei, favorizând producerea de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -4 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade, uşor mai ridicate pe litoral, dar şi mai scăzute în centrul ţării, spre -15 grade în depresiuni. În zonele joase local se va semnala ceaţa, care izolat va persista. Presiunea atmosferică va scădea.

În Bucureşti, cerul, variabil ziua, se va înnora treptat în cursul nopţii. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -5, -4 grade. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţa. Presiunea atmosferică va scădea.

La munte, vremea va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a intervalului în Carpaţii Occidentali şi în Carpaţii Meridionali. Izolat spre sfârşitul nopţii vor fi precipitaţii slabe mixte, favorizând producerea de polei, în Munţii Banatului şi în Masivele Retezat-Godeanu şi Parâng. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Pe văi şi în depresiuni, pe arii restrânse se va produce ceaţa.

Niciun comentariu: